„There's always gonna be another mountain, I'm always gonna want to make it move (The Climb)“

Cel mai iubit dintre pokemoni

de

Iubesc pokemonii, mereu mi s-au parut niste creaturi adorabile, i-am considerat prieteni, niste prieteni nascuti din imaginatia unui creator indepartat, prieteni dragalasi, colorati, veseli, ce pot fi gasiti in forme si dimensiuni variabile – dar tot prieteni.

Cand eram mica, ma uitam impreuna cu fratele meu la serialul Pokemon, care se difuza pe atunci pe Jetix, si eram absolut innebunita. Imi amintesc ca mereu ma laudam la Victor, care era atunci mezinul familiei, spunandu-i ca ii stiu pe toti, toti pokemonii, si eram convinsa ca e asa. Ei bine, ulterior am aflat ca exista mult mai multi decat credeam, asa ca Victor, daca citesti asta (lucru de care ma indoiesc) imi cer scuze!

A urmat o perioada in care am fost prea ocupata cu scoala, prietenii din viata reala, care au devenit tot mai importanti pe masura ce am crescut, familia si in general tot ce tine de pubertate, perioada in care, sa fiu cinstita, am cam uitat de pokemoni si nu le-am mai acordat atentia pe care le-o acordam candva. Dar acum, anul 2016 a adus cu el Pokemon Go, jocul care a acaparat lumea si inimile vechilor si noilor iubitori de Pokemon si a facut din ei Pokemon Traineri.

Acest joc parca a dezghetat toate amintirile de cand eram mica, aveam dintii strambi si ma uitam la desenele cu pokemoni. M-a facut si ma face sa simt din nou inocenta si bucuria unei fetite micute, de 6-7 ani, vesela si fara atatea griji cu temele si studiul pe cap.

Bineinteles, la fel ca orice alt lucru de mare anvergura care a existat vreodata in istoria omenirii, Pokemon Go a generat atat pareri bune, cat si rele. Cele rele recunosc ca m-au deranjat, fiindca am citit ca este un joc tampit, jucat de ciudati, ca pokemonii mei simpatici, pe care toata lumea ii iubeste, sunt niste monstri, si am vazut tot felul de glume agresive in care jucatorii de Pokemon Go cadeau in niste prapastii- si oamenii destepti care nu joaca Pokemon Go se bucurau ca au murit prostii care-l joaca.

Stii sentimentul cand prinzi pokemonul tau preferat, iar parca printr-o minune are si CP (combat power) mare? Ei bine, eu stiu, si va garantez ca o sa fiti cu zambetul pe buze cel putin jumatate de ora dupa aceea. Poti sa iti completezi colectia (pe vremuri parintii faceau colectie de timbre, de servetele, de cutii de chibrituri…) si sa ai toti pokemonii in Pokedex. Eu una cred ca daca ceva aduce atata bucurie la milioane si milioane de oameni in lumea asta, fara sa le faca niciun rau, ba chiar obligandu-i sa mearga mai mult pe jos si sa iasa mai mult prin parcuri si gradini, nu poate fi blamat, nu e un drog, nu e ceva ce produce boli, nu este un viciu, ci doar un joc grozav de bine facut, care ne aminteste tuturor de anii cand eram copii si adoram pokemonii, nu este ceva rau.

Prin urmare, eu va recomand sa jucati macar o data Pokemon Go si sa va formati o impresie proprie, 100% a voastra. Spor la prins pokemoni! Daca aveti noroc, poate il prindeti chiar pe cel mai cunoscut si iubit dintre ei, pe Pikachu!

Sau care dintre pokemoni este pentru voi cel mai iubit?

 

Categorii:
Adolescentisme

Comentarii

  • Ce drăguț ai scris! 😀

    Adi 27 iulie 2016 Răspunde
  • Bravo Ilona, bine scris si bine argumentat!Ma enerveaza si pe mine sa citesc reactii din partea celor care n-au jucat un joc in viata lor cum ca ar fi cel mai mare experiment de manipulare al omenirii! Sa fim seriosi! sunt altele mai mari! Intotdeauna generatia de dinainte s-a crezut mai desteapta si mereu preocupata de pierderea valorilor de pe vremea lor!

    Alina 27 iulie 2016 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title