„There's always gonna be another mountain, I'm always gonna want to make it move (The Climb)“

Grădinița Bambi, locul în care am început să cresc

de

A fost nevoie de trei grădinițe ca să mă facă să mă întreb dacă grădinița chiar este un loc atât de frumos şi de vesel precum spune lumea… A fost nevoie de una singură ca să îmi desființeze definitiv această întrebare – Grădinița Bambi Step By Step.

Primul meu an de grădiniță a fost unul extrem de complicat, căci am umblat în tot Bucureştiul în căutarea grădiniței ideale, potrivite mie. Cea de-a patra mea grădiniță, Bambi, s-a dovedit a îndeplini toate dorințele mele şi ale părinților mei: să mă facă fericită, dar să şi învăț noțiuni de bază, elementare şi necesare oricărui copil. Părinții mei au fost într-atât de mulțumiți, încât fratele şi sora mea mai mică au urmat aceeaşi grădiniță. La grădiniță îmi plăceau cel mai mult orele de pian şi cele de olărit, ba chiar îmi imaginam cum voi fi o pianistă-olăriță când voi fi mare!

Fostei mele profesoare de pian, Elenei Perianu, îi mulțumesc din tot sufletul de fiecare dată când mă întorc la grădiniță, căci mi-a deschis ochii şi sufletul spre această minunată artă – muzica. În prezent studiez pianul la o şcoală de muzică şi, cu toate că a fost ambiția mea, ei îi sunt recunoscătoare pentru asta.

Anul acesta Grădinița Bambi împlineşte 15 ani, la fel şi eu, iar asta nu mă poate face decât să cred, cu naivitate, poate, şi cu mare bucurie, că a fost creată special pentru mine, ca un cadou.

Au trecut 15 ani de când Bambi îşi îndrumă doar spre bine copiii ce-i trec pragul, iar eu una mă mândresc că sunt una dintre ei, de aceea, cu mare bucurie, i-am rugat pe foştii mei colegi, pe foştii ei absolvenți, să scrie câteva mărturii pe care le vom aduna, deocamdată, într-o mică broșură. Şi vreau să vă mai mărturisesc ceva: pentru că la grădiniță am învățat că pot face orice, chiar orice, fără să mă tem de proiectele mari, am hotărât că, având ajutorul doamnelor de la grădiniță, să scriu în viitorul apropiat şi o carte care să cuprindă amintirile copiilor din Grădinița Bambi.

Vă aștept duminică, pe 5 iunie, la ora 11.00 la Grădinița Bambi, pe toți cei care ați absolvit această instituție de învățământ și vă e dor de anii minunați ai copilăriei. Părinți, copii, prieteni dragi… Sărbătorim 15 ani!

 

Categorii:
Adolescentisme

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title