„There's always gonna be another mountain, I'm always gonna want to make it move (The Climb)“

Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii…

de

IMG-20151102-WA0010

We’re not numbers, we’re free, we’re so alive

And the day we give in is the day we die.

 

Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii
Iar ziua in care vom ceda va fi ziua-n care vom muri.

Acestea sunt versurile piesei The Day We Die (Ziua in care murim) de la Goodbye To Gravity, trupa al carei concert a fost transformat intr-o tragedie pe care nimeni nu o va uita – incendiul de la clubul Colectiv, unde 27 de persoane si-au pierdut viata chiar la locul faptei, pana astazi ajungandu-se la 31 de decedati.

Dupa ce ca acest incendiu s-a lasat cu pierderea atator suflete, multe din ele extrem de tinere, adolescente, s-au mai gasit si niste oameni fara creier ca sa comenteze acest accident teribil ca fiind o „cernere” a populatiei prin care au fost eliminati „‘satanistii”, „blestematii” si „bolnavii mintal”. Vad postari pe facebook in care oamenii le multumesc cerurilor ca au luat acei oameni „infecti” de pe fata pamantului, facand lumea mai buna, si se arata extrem de mandri de ce tocmai au postat tantosi pe site-ul de socializare. CUM POTI SA FII ATAT DE LIMITAT MINTAL INCAT SA SPUI ASTA?! Si cum poti sa fii atat de rau? Daca nici durerea celor din jur nu iti starneste macar mila, daca nu compasiune sincera, ce fel de om esti?!

Mai sunt si alte teorii penibile cum ca acel concert era o adunare a celui rau si ca dezastrul se datoreaza faptului ca s-a intamplat in ziua in care se sarbatoreste cel de-al 666-lea Halloween. O alta teorie spune ca ceea ce a atras raul si a declansat incendiul este chiar piesa The Day We Die, ale carei versuri traduse le-am postat mai sus. Dar pun pariu ca extrem de putini oameni care au citit toate stirile si care si-au petrecut atata timp „documentandu-se” au ascultat piesa. Asa este, titlul poate fi inselator, dar nu este ceea ce lumea isi imagineaza. Aveti mai sus niste versuri din piesa care nu doar ca mi se par geniale, dar pot fi un motto dupa care iti poti ghida viata. Nu mi se pare nimic inadecvat, satanist sau care sa atraga raul. Dimpotriva! Piesa NU este despre faptul ca VREM sa murim, piesa este de fapt despre lupta pentru libertate, pentru ceea ce tu simti ca este e corect, lupta contra sistemelor rele, corupte. Ne spune sa nu ne dam batuti niciodata, poate doar in ziua in care vom muri.

Pentru ca toti acei oameni sa nu fi murit in zadar ar trebui sa invatam si noi sa traim ca eroii. Sa nu renuntam la libertatea si la drepturile noastre decat, poate, in ziua in care vom muri.

Toti acesti oameni au murit dintr-o prostie, intr-un incendiu devastator, datorat nepasarii celor care ar trebui sa aiba grija de noi, iar acesta este cel mai crunt lucru de pe pamant. Toti tinerii care s-au dus in acea seara in clubul Colectiv s-au dus sa se bucure, sa se distreze, sa fie fericiti impreuna, sa fie liberi. Dar o parte din ei nu s-au mai intors, iar altii se chinuie si acum in dureri groaznice. Va imaginati cum se poate ca, peste noapte sa iti pierzi cel mai bun prieten, verisoara, fratele sau propriul, extraordinar de mult iubitul tau copil sau parinte? Nu vreau sa stiu cum este si sunt mai mult decat norocoasa ca nu am avut ocazia sa aflu, avand in vedere ca locul era plin ochi de tineri chiar de varsta mea. Ei au murit degeaba, intr-un accident care nu s-ar fi putut petrece intr-o tara civilizata. Un accident ce putea sa fie atat de simplu evitat daca celor care deschid asemenea locuri – patroni si primari – le-ar fi pasat cu adevarat de oameni, din tot sufletul.

Abia acum, dupa ce au  murit, aflam povestile de viata ale celor dusi. Doi logodnici care se iubeau si au murit tinandu-se de mana… Un barbat frumos si curajos care s-a intors sa-si salveze prietenul… Stateam cu mama si citeam acum si despre tanarul decedat care a ramas neidentificat, pentru ca nu avea pe nimeni, era singur, se pare ca avea doar un frate plecat in strainatate la munca si care poate nici nu stie ce se intampla acum in tara. Am inceput sa plangem in hohote gandindu-ne la ce soarta nedreapta e asta. Sa mori singur, sa stii ca n-o sa afle nimeni de tine, cu flacari in ochi si spaima in suflet. Macar noi sa-l plangem pe baiatul necunoscut, daca nu mai are pe nimeni… Am aflat si despre cazul femeii de serviciu, o vaduva cu cinci copii, si aceasta decedata, care lucra la negru noaptea, in club, incercand ca castige bani de mancare pentru copiii ei. Ea a murit muncind pentru copiii ei, dar nu asa ar trebui sa se intample intr-o tara care face parte din Europa si in care politicienii au averi de milioane de euro.

Toti cei care au murit, toti cei care au fost grav raniti nu merita in niciun caz injuraturile unora care ori nu vor, ori pur si simplu nu au capacitatea de a intelege ca acesti oameni aveau tot dreptul sa asculte si sa cante ce muzica vor, sa isi traiasca viata cum vor si sa isi ceara dreptul sa fie liberi. Pentru mine, ei sunt niste eroi, pentru ca moartea lor va schimba ceva in tara asta, zguduind-o din temelii si facand-o mai buna. Si, in sufletul meu, ei nu vor fi niciodata altceva decat niste eroi de poveste, care au disparut in flacari, cantand „Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii…”. In sufletul meu nu vor muri niciodata.

IMG-20151102-WA0008

Fotografii realizate de prietenii mei, Ana Olaru si Radu Florea.

Categorii:
Adolescentisme

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title