„There's always gonna be another mountain, I'm always gonna want to make it move (The Climb)“

Oare oamenii chiar cresc sau doar se maresc?

de

ilo si vic poza blog la mare

Toata lumea spune cat de buni, de puri si de dragalasi sunt copiii si, o parte din ei sunt asa, dar parca prea putini. Eu am vazut copii rai-rai, care taie aripile fluturilor doar ca sa se distreze, baietei care se bat, la propriu, pentru o masinuta de jucarie si fetite care se trag reciproc de par pentru o papusa sau pentru o clama de par colorata. Dupa ce mai cresc, incep sa isi zica lucruri rele, urate, extrem de dureroase si jigniri fara numar: esti urat, esti gras, esti plin de bube, esti un sarantoc, tatal tau e un betiv, ma-ta-i o proasta, mirosi urat, aragaz cu patru ochi, si pot continua la infinit si, chiar daca au crescut din punct de vedere fizic si ar parea mai greu de crezut, continua sa se bata. Si nu se bat pentru masinute de jucarie, ci din rautate si din prostie, pentru ca nu le pot numi altfel.

Ma intreb daca, pe masura ce crestem, devenim mai buni, mai cuminti, mai politicosi… Oare chiar asta fac adultii care in copilarie au fost genul de tineri care sa rada de altii, sa fie nepoliticosi si nesimtiti, odata cu ajungerea la maturitate? Chiar inceteaza sa fie asa si sa devina persoane mai bune, mai manierate, mai cu bun simt sau doar invata sa ascunda toate lucrurile astea? Pana la urma, adult fiind, ce ar zice copiii tai sau colegii de la serviciu despre tine daca ai incepe sa faci si sa spui rautati fara niciun fel de rusine?

Eu am crescut, din pacate, cu multi copii rai in jurul meu. Am fost adesea impinsa sau am fost subiectul glumelor unora dintre colegii mei, iar acest lucru poate fie sa ii intareasca pe unii, fie sa ii distruga si sa ii inhibe pe altii – alegerea e a ta. Mie imi place sa cred ca „am depasit” asa cum se cuvine acest tip de „bullies” si ca nu am fost coplesita de cei ce au avut cuvinte urate de spus la adresa mea. Am fost dezamagita chiar de unii dintre „prietenii” mei. Dezamagirea poate sa vina din lucruri extrem de marunte cum ar fi… chiar si un like pe facebook. Okay, inteleg ca nu toata lumea imi vede postarea, dar daca o vede si nu ii da like – asta ce inseamna? Inseamna ca nu ma sprijina si ca de fapt nu imi sunt prieteni?.. Nu stiu ce raspuns sa extrag din asta. Un like este ca un zambet. Cand ne intalnim pe strada cu cineva ii zambim, daca nu din drag, o facem din politete. Si atunci de ce sa nu le zambim prietenilor cu un Like? Din zgarcenie? Din… invidie?

Sunt multe intrebari care ma fac sa vreau sa stiu daca, pe masura ce trec anii, crestem cu adevarat, inaltandu-ne si in felul de a ne purta, nu doar in centimetri, sau doar ne facem mai mari si atat… Voi ce credeti?

Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Adolescentisme

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title