„There's always gonna be another mountain, I'm always gonna want to make it move (The Climb)“

Timpul si amanarile

de

Sunt intre o teza si un examen, mi-e somn si mor de frica si de emotie, dar am zis „hey, de ce sa nu scriu ceva pe blog?”. Asa ca iata-ma aici, din nou, in fata laptopului, intr-un moment extrem de nepotrivit, adaugand inca o pagina virtuala in jurnalul meu la fel de virtual.

Nu stiu cum sau de ce, dar de fiecare data cand am ceva extrem de important de facut, vine peste mine un val de inspiratie ce trebuie gestionata si pe care nu ma indur sa il ignor. Nu stiu daca este ceva ce fac doar eu sau daca este o problema generala a tinerilor (si nu numai), dar sunt genul de persoana care face totul in ultimul moment. Nu mai devreme si, cu siguranta, nu mai tarziu. Exact la timp, dar si exact pe ultima suta de metri. Pe masura ce scriu ma cuprinde rusinea de propria-mi persoana, asa ca o sa incep sa scriu despre problema asta ca despre o chestiune generala – o boala a intarziatilor.

Mai gasesc din cand in cand postari pe facebook in care scrie ca astia ai mei, intarziatii, tind sa fie firi artistice si creative care, undeva intre un cantec si o poezie, pierd notiunea timpului; sau am mai gasit statusuri care sugereaza ca procesam timpul diferit si tot felul de alte aberatii care, conform surselor ce le posteaza, sunt dovedite stiintific, si cu care eu, bineinteles, incerc sa ma consolez. Pana la urma ce vina am eu ca (si o sa parafrazez o emisiune la care ma uitam mai demult) m-a facut mama artist(a)?

Nu stiu de ce se intampla asta, problema cu amanatul pana in ultima clipa. Nu e ca si cum imi doresc sa o fac. „Oh, cred ca ar fi asa amuzant sa stau pana in ultimul moment la testul asta si sa rezolv ultimul exercitiu in cele 30 de secunde de final.” sau „Hmm, ce-ar fi sa intarzii azi si sa o fac pe Diana sa ma astepte in statia de metrou?” Cu siguranta nu asta se intampla, un soi de crima spatio-temporala premeditata. Ma gandesc ca poate imi place adrenalina din clipele finale, cand totul este pe repede-nainte, cand mi se pare ca, literalmente, vad camera cum se misca in jurul meu de grabita ce sunt si eu sunt grabita, dar eficienta.

Eficienta, da. Graba de final poate fi un avantaj, dar sa stiti ca am citit si ca, pe termen lung, genul asta de comportament poate fi foarte daunator. Actionezi eficient cand ai de facut o treaba anume, pana la o zi si o ora precise. Dar daca e vorba de lucruri importante pentru care n-ai deadline, cum ar fi sa incepi sa faci sport, sa economisesti, sa inveti o limba straina sau o partitura noua doar asa, pentru cultura ta generala, atunci, fiindca te-ai invatat sa amani totul, o sa le amani la infinit. Prin amanare poti sa iti si ratezi viata, iar perspectiva asta nu mi se pare chiar asa de simpatica.

Totusi, din cand in cand, traiesc si eu clipe minunate (datorate nivelului redus de stres care le urmeaza), rare (intr-atat de rare, incat cred ca pot numara pe degete de cate ori au avut loc), in care imi fac eseul X sau proiectul Y cu zile bune inainte de deadline. Astfel de momente trebuie notate intr-un fel de agenda speciala pentru ne-intarzieri. Agenda-cu-lucruri-facute-la-timp. Suna destul de bine si mi-ar placea sa pot sa trec din ce in ce mai multe lucruri in agenda asta (pe care n-o am, inca).

Pana mi-o cumpar, va rog spuneti-mi ca nu sunt singura care sufera de aceasta „boala” si ca nu e incurabila. Va rog… Pentru ca serios, incep sa imi fac griji, mai ales ca maine am examen!

Tineti-ma la curent!

Categorii:
Adolescentisme

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title