Sambata, 4 iulie, a fost o zi insemnata in familia noastra. Am vazut mereu la televizor, in reclame sau in filme, scena considerata importanta in istoria relatiei parinti-copii: prima plecare la pescuit cu tatal meu; prima cafea cu mama mea sau ceva de acelasi gen. La noi in familie a fost, ieri, prima plecare a unui copil, neinsotit, in afara tarii.
Mi-am facut bagajele cu o saptamana inainte, avand alaturi un caiet pe care am notat tot ce imi trebuie si tot ce imi lipseste. M-a ajutat mult si intalnirea pe care am avut-o la IntegralEdu, cei care mi-au gasit tabara grozava din care va scriu acum, pentru ca am recapitulat impreuna cu ei care sunt lucrurile importante si tot ei mi-au dat ca o gentuta speciala pentru acte pe care sa o pot purta la gat in aeroport.
Cel mai greu a fost sa ma despart de familie. Mama era… aproape disperata, avea ochii in lacrimi si imi povestea ca tot asa a fost si cand m-a lasat prima data la gradinita sau la scoala. Sora mea cea mica, Iza, imi spunea si ea mereu ca ma iubeste si nu voia sa se desprinda de piciorul meu, pentru ca da, era cocotata pe piciorul meu, iar oamenii din aeroport se tot uitau la noi ca la niste exponate dintr-un muzeu :)). Dar in aeroport ne-am intalnit cu Marius, reprezentantul IntegralEdu, care a facut totul sa fie mai usor si mai firesc si i-a reamintit mamei ceea ce stia si ea: ca voi fi tot timpul insotita, ca in tabara voi fi atent supravegheata, ca IntegralEdu are o experienta serioasa, de multi ani, in mai multe tari si ca totul este prevazut, testat si aranjat, iar copiii sunt mereu in siguranta si foarte fericiti. Purtam amandoi tricouri portocalii, speciale, ca sa ne recunoastem usor, si ne-am intalnit fara probleme, apoi el ne-a ajutat sa completam niste formulare speciale si m-a insotit pana la stewardesa care a avut grija de mine in timpul zborului. M-am simtit in siguranta clipa de clipa si mama s-a mai linistit si ea vazand ca e totul in regula, asa ca, desi a fost grea clipa despartirii, am simtit ca e si ea in siguranta, nu doar eu.
In aeroportul din Londra stewardesa insotitoare m-a predat reprezentantului Academic Summer School – nu am stat nicio clipa neinsotita – si de la Londra am facut un drum de trei ore cu autobuzul pana aici, la Sidcot, unde ne aflam acum. Desi m-am temut ca va fi un drum lung si obositor, de fapt a fost minunat si tabara a inceput chiar acolo, in autobuz. Pentru ca acolo am inceput exercitiul pentru care am venit aici: practica limbii engleze. Am vorbit, evident, numai si numai in engleza, iar acesta e un exercitiu minunat, care te obliga sa iti exersezi nu doar cunostintele, ci si mintea: cand nu stii un cuvant sau o expresie, trebuie sa te descurci repede si sa exprimi aceeasi idee in alte cuvinte, sa gasesti niste echivalente si sa te faci totusi inteles. E grozav, e ca o gimnastica a mintii – dar despre asta o sa va mai povestesc! 🙂 Deocamdata, am vrut sa va impartasesc ceea ce am simtit legat de prima mea plecare de acasa intr-o tabara internationala, un eveniment de care cu siguranta imi voi aminti mereu.
Care a fost prima voastra asemenea plecare de acasa – sau ce ati simtit cand copilul vostru a plecat singur pentru prima data?
Eu am consemnat deja cateva imagini ale plecarii, cu noul telefon Samsung A5 pe care l-am primit sa il testez. Deocamdata am constatat ca are o camera larga, care face niste selfie-uri grozave, iar GIF-urile pe care le poti face cu telefonul sunt super… sa le zicem superhazlii.
