V-ati gandit vreodata ca o sa faceti lucrurile pe care le-ati facut pana acum? Poate ca unii dintre voi au urcat pana la crucea de pe Caraiman sau au facut bunjee juping, poate ca au reusit sa intre la metrou pe gratis, pentru ca au gasit o cartela pe jos sau au oferit mancare unui sarman de pe strada.
Pana acum ceva timp, viata mea era o rutina. Ma trezeam, ma duceam la scoala, apoi inapoi acasa, teme, citit, invatat, seriale, in functie de zi… Dar de ceva timp am incercat sa desfiintez aceasta rutina. Am incercat sa fac lucruri care sa uimeasca si care sa ma uimeasca pe mine, in primul rand. Nu ma refer neaparat la saritul din avion cu parasuta, ci la lucruri mai mici, dar cu un impact mai mare pe termen lung. Eu imi creez ziua, nu ziua ma creeaza pe mine, nu las un orar sa imi dicteze cum trebuie sa ma comport si ce trebuie sa simt.
Asa cum mi-am propus, anul acesta vreau sa incerc lucruri noi si sa imi imbogatesc colectia de amintiri speciale. Au trecut doua luni de cand a inceput 2017 – doua luni de cand ma trezesc in fiecare zi, fara sa stiu ce ma asteapta, cu dorinta de a-mi imbunatati stilul de viata, de a fi mai buna, de a face o schimbare.
Am inceput sa iau niste suplimente alimentare, sa beau sucuri naturale, sa merg mai mult pe jos, lucru care ma ajuta si sa descopar locuri noi si sa petrec mai mult timp cu prietenii. A fost o zi in care am mers impreuna cu prietena mea pasionata de fotografie, care este responsabila pentru pozele din aceasta postare, Lisa, la un eveniment. Nu stiam exact unde este si cum trebuie sa ajungem acolo, dar tocmai asta a fost partea cea mai distractiva. Am luat-o la pas, am schimbat tramvaie, autobuze, metrouri, am gresit iesiri, am cerut indicatii de la straini, am facut chiar si poze si, chiar daca pe moment eram (mai mult sau mai putin) disperate, acum povestim despre ziua aceea si realizam cat de bine ne-am simtit de fapt!
Am facut plimbari prin parc, am participat la concursuri, am mers la concerte, am cantat in concerte, am cantat si pe strada, in Centrul Vechi, alaturi de colegii mei din Corul de Camera Consonance, imediat dupa ce ne-am calificat la faza pe tara a Olimpiadei Corale. Ne-am decis sa mergem in Centrul Vechi sa sarbatorim, dar am realizat abia cand am ajuns acolo ca nu avem niciun ban, asa ca ne-am aruncat ghiozdanele pe jos si am inceput sa cantam repertoriul pentru care tocmai fusesem premiati. Am cantat si in autobuz, pe drum spre centru, iar oamenii ne-au aplaudat. Nu o sa uit niciodata cum am fost aplaudati in autobuz! In ziua aceea am cantat peste tot, in orice limba ne trecea prin cap. Daca ati trecut prin Centrul Vechi pe 4 martie sau pe 22 martie si ati auzit niste ciudati cantand pe patru voci intr-un dialect din Peru, cel mai probabil noi eram.
Acestea sunt doar cateva dintre zilele cu final total neasteptat de anul acesta, dar care s-au dovedit a fi unele dintre cele mai frumoase zile pe care le-am trait vreodata.
Suntem tineri. Acestia sunt anii vietii noastre. Acum legam prietenii si ne spunem secrete pe care le pastram pe veci. Acum dansam pe strazi, in drum spre casa, dupa ce terminam orele si tot acum radem, intre prieteni, unii de altii, atunci cand spunem sau facem lucruri fara sens. Acum sunt anii in care stam pana noaptea tarziu ca sa invatam pentru testul ala de ziua urmatoare. Acum sunt anii in care ne formam, anii care ne influenteaza restul vietii, asa ca hai sa ii traim frumos!
