Mereu am fost geloasa pe oamenii care locuiesc in cele mai importante orase ale lumii – Los Angeles, Londra, New York, Paris. Stiti cum ni se mai intampla sa mergem pe strada si sa dam nas in nas cu vreo vedeta din Romania? Asa li se intampla si celor care locuiesc in L.A., doar ca ei, in loc sa se intalneasca la Starbucks cu, sa zicem, Smiley, se intalnesc cu Ed Sheeran sau Cole Sprouse sau Robert Pattinson. Imi place Smiley si ma bucur de fiecare data cand am norocul sa dau, cumva, peste el, doar ca este cumva diferit pentru mine, cel putin ca stare, sa intalnesti o vedeta de la Hollywood.
Un punct de pe bucket list-ul meu este sa vizitez Los Angeles pentru ca mereu mi s-a parut locul acela pe care toata lumea trebuie sa il viziteze macar o data. Cu renumitul Walk of Fame si platourile de filmare, plajele, studiourile de inregistrari – simt ca orice artist isi poate gasi locul si vreau sa merg acolo, dar recunosc, si cu speranta ca poate o sa am norocul sa dau nas in nas cu cineva.
Ei bine, saptamana trecuta, in loc sa ma duc eu la Hollywood, a venit Hollywood-ul la mine! Sebastian Stan, celebrul actor cu origini romane de la Hollywood, a dat buzna peste mine (si inca vreo o suta de fani) la vizionarea de la filmul Avengers: Infinity War! Eram in sala IMAX de la Cinema City Cotroceni si eram suparata ca nu mai prinsesem locuri bune in sala plina ochi si ca stateam in randul 2. Bosumflata, dupa reclame, intra random in sala Sebastian Stan, chiar actorul din filmul pe care urma sa il vad, care il interpreteaza pe Bucky Barnes si, imi permit sa spun, un celebrity crush imens de-al meu. A vorbit la microfon timp de vreo 2 minute, dar am realizat abia ulterior ca a fost asa mult, pentru ca eu inghetasem si mi s-au parut ca niste secunde. Dupa ce a terminat de vorbit, a iesit din sala, iar eu am reusit sa ma strecor printre bodyguarzii lui masivi, sa ii spun cateva cuvinte si sa facem rapid o poza.
Stiam ca Sebastian Stan este in Bucuresti, venise ca invitat special la American Independent Film Festival, si chiar urma sa ma duc in acea seara, dupa Avengers, la festival, special ca sa il vad de pe scena, intr-un interviu-conferinta. Cand am aflat ca vizita in Romania i se scurtase cu o zi, m-am dat peste cap sa fac cumva sa ajung la Cinema Pro, unde avea sa aiba loc evenimentul, dar nici nu mi-as fi putut imagina surpriza de la Cinema City.
La AIFF, Sebastian a raspuns intrebarilor atat in romana, cat si in engleza, dar eu am ramas placut surprinsa de cat de bine si de cu cata usurinta vorbea romana. Sala a ras cu el, dar a si lacrimat cu el, atunci cand emotiile l-au ajuns din urma si a fost intrebat de radacinile sale romanesti. A vorbit despre cariera sa si despre cum a ajuns, de fapt in Statele Unite, mama lui plecand cu el din tara la doar cativa ani dupa Revolutie, din Constanta, intai in Viena si, dupa doi ani, in Los Angeles, spunand ca a avut mult noroc sa aiba o asemenea sansa, dar ca a si muncit enorm.
Pe parcursul serii am trecut printr-un roller coaster de emotii. La inceput nu stiam cum sa reactionez, eram speriata si extrem de entuziasmata in acelasi timp, apoi am fost foarte foarte foarte fericita cand am reusit sa fac poza si sa vorbesc putin cu el, sa vad faptul ca este extrem de amabil, asa cum si credeam ca este.
Ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca, pe masura ce il ascultam vorbind in interviu, mi se parea din ce in ce mai putin ca “unul dintre ei”, un star intangibil de la Hollywood, si din ce in ce mai mult ca “unul dintre noi”, un om obisnuit, fara indoiala extrem de talentat, dar cu capul (frumos) pe umeri(i frumosi). Mi s-a parut uman, trasatura cea mai importanta a marilor asa-zise celebritati, de care, de multe ori, uitam sa ne aducem aminte atunci cand le vedem pe internet, in stirile cotidiene, pe marile sau pe micile ecrane.
A fost o seara pe care o sa ma zbat sa o pastrez in memorie atata timp cat o sa pot, o seara in care am invatat mai multe despre celebritate si despre celebritati decat orice alta data. A fost o seara in care visul si realitatea s-au intrepatruns, o seara plina de surprize de care nu ma pot bucura mai tare si cu care nu pot decat sa ma mandresc – o seara cu Sebastian Stan.
