Craciunul si-ale lui probleme

Ne aflam in cea de-a treia zi de Craciun, iar eu am o „problema existentiala” relativ mare si relativ grava.

Anii trecuti, incepand cu 1 decembrie, daca nu chiar mai devreme, eram cea mai fericita si energica persoana peste care puteati da prin liceu, pe strada, prin metrou, prin tot centrul Bucurestiului! Eram atat de vesela, incat saream, dansam si fredonam cantece de Craciun mai pe oriunde mergeam. Niste prieteni mi-au pus un diagnostic la un moment dat, nu mai stiu exact ce denumire avea, pentru ca inventasera un termen Craciuno-medical, dar avea legatura cu faptul ca eram mult prea acaparata de spiritul Craciunului sau al sarbatorilor de iarna in general. Gasisera ceva care ma pozitiona undeva intre starea de hohohoolica si aceea de pacienta cu Obsessive Christmas Disorder…

In fiecare an imi aleg, dintr-o serie lunga de inscrieri, o problema existentiala, THE problemă. Anul trecut a fost faptul ca sunt mult mai scunda decat as vrea sa fiu, asa ca am facut tot ce mi-a stat in putere ca sa indrept (sau mai bine zis, sa „lungesc”) cumva asta – o sa spun doar ca a fost un final de an plin de lapte si de somn. As fi putut sa raman la aceeasi problema si anul acesta? Sigur! Dar am vrut, totusi, sa pastrez traditia. Astfel, problema existentiala a acestei ierni este lipsa aproape totala a „Christmas mood”-ului, ce imi influenteaza semnificativ viata si sanatatea mentala in aceasta perioada a anului, plina de indatoriri, examene si joburi. A fost Craciunul, 25 decembrie, dar parca n-a fost.

Fiecare zi din aceasta luna a fost, pentru mine, exact la fel ca cele din tot restul anului, spiritual vorbind. Inainte nu imi pasa daca aveam trei teze, doua teste si un examen intr-o saptamana (true story), pentru ca veneau sarbatorile si trebuia sa fim veseli. Stiu ca este extrem de copilaros, dar chiar iubeam Craciunul – si inca il iubesc, dar parca nu mai am forta sa ii arat asta; sunt intr-o perioada in genul „stressed, depressed, but Christmas obsessed”. Am incercat sa „intru” cu forta in spiritul Craciunului, chiar am incercat! Am ascultat albume intregi de Michael Buble si Mariah Carey, am baut ciocolata calda, am incercat sa ma imbrac specific sarbatorii, mi-am umplut toata camera cu lumini si luminite… Nu stiu sa spun exact ce este, nu imi dau seama daca este ceva ce lipseste sau daca e ceva care este in plus, daca este ceva permanent sau daca e temporar, este acel je ne sais quoi care face diferenta dintre o zi buna si una fantastica, dintre o zi mediocra si una cu adevarat rea – ceva subtil, greu de observat cu „ochiul liber”.

Craciunul de anul acesta nu si-a facut simtita prezenta in sufletul meu, cel putin nu intr-un mod placut (ba chiar din contra, ai mei au plans mult, fiindca a murit strabunica, desi pe mine si pe fratii mei ne-au tinut atat cat au putut de departe de suferinta asta – am observat ca nu doar eu, ci toti fiii si fiicele stiu exact ce este in sufletul parintilor, chiar si cand acestia se ascund). Sper, totusi, ca restul oamenilor de pe glob si de pe statiile spatiale au avut o sarbatoare minunata, nu doar in familie sau intre prieteni, ci si in ei insisi. Si poate ca, zilele urmatoare, o sa reusim sa intram in atmosfera de sarbatori… Oricum, celor care le-ati inceput deja mai cu zambetul pe buze decat mine, va urez sarbatori fericite in continuare! Iar daca stiti vreun remediu pentru problema mea, nu ezitati sa ma contactati!