Am avut norocul sa vizitez multe tari straine de-a lungul vietii mele, calatoriile facand parte din recuzita mea de mari pasiuni, alaturi de muzica si filme. De la plaje fierbinti la munti plini de zapada, de la metropole aglomerate la regiuni uitate de lume, am reusit sa vad, din cand in cand, cate o farama din lumea asta atat de larga, și as vrea, desigur, mai mult si mai mult… Iar de curand am avut ocazia de a vizita pentru prima oara o tara fara seaman pe lume: Scotia.
Evadarea mea in Scotia a fost o premiera din mai multe puncte de vedere. A fost prima mea iesire din tara alaturi de prieteni si neinsotita de familie! Am plecat intr-o excursie pentru tineri, impreuna cu doua dintre cele mai bune prietene ale mele, Iris si Cora, si m-am intors cu alti cativa prieteni noi, oameni pe care i-am cunoscut in grupul in care am calatorit. Cu unii am intrat in vorba inca de la aeroport, pe altii i-am cunoscut mai bine abia ajunsa in Scotia, dar am descoperit si alti cativa tineri de care am reusit sa ma apropii foarte de mult in doar cateva zile si care imi sunt extrem de dragi. Au fost cinci zile superbe, in care am vizitat orasele Glasgow (acolo unde am si fost cazati) si Edinburgh.
Glasgow este un oras in care nu poti sa te plictisesti. Este fascinant de complex, e imbinat din elemente noi si vechi, e misterios si te poti pierde cu usurinta pe strazile lui. Oriunde ma uitam, gaseam ceva care ma uimea, fie ca era vorba de o pictura uriasa pe un bloc sau de mesaje scurte gasite pe un perete, de un thrift shop ascuns pe stradute sau de o cafenea intima pe un colt de strada. Probabil ca acesta este lucrul care mi-a si placut cel mai mult, faptul ca acolo oricine isi poate gasi nu doar un loc, un job, o pasiune, ci emotii, bucurii, uimiri care sa faca fiecare zi mai frumoasa ca alta…
Tot in Glasgow, am vizitat prima universitate dintre optiunile de pe lista mea de studii, The Royal Conservatoire of Scotland, intr-un tur facut mai mult sau mai putin pe furis, pentru care trebuie sa ii multumesc lui Luca Rusu, un bun amic, fost coleg de liceu si un extrem de talentat pianist, care acum studiaza chiar acolo si de care convinsa ca veti mai auzi, daca sunteti melomani, fiindca sunt sigura ca va canta pe marile scene al lumii! Tocmai aparuse un interviu cu Luca in revista noastra, iar eu i-am dus editia abia scoasa din tipar si ne-am fotografiat impreuna.
Am vizitat Galeriile Kelvingrove, University of Glasgow, Glasgow Necropolis, University of Edinbugh si Edinburgh Castle, ca atractii principale, pe langa alte muzee micute, strazi mai cunoscute, centre istorice, parcuri ori diferite cafenele ce ni s-au parut cumva speciale. Edinburgh, spre deosebire de Glasgow, mi s-a aratat ca un oras mai linistit, mai istoric, cumva mai boem, cu cladiri nu atat de moderne, dar parca si mai frumoase, care iti transmit energia lor sobra, eleganta, si te fac sa-ti porti admiratia, fie ea si in trecere. In Edinburgh nu am vizitat foarte multe obiective, pentru ca nu prea ne-a permis timpul – de aceea, am preferat sa stau, alaturi de prietenele mele, intr-o cafenea, un loc peste care am dat in mod intamplator, pe o straduta nu prea populata. Avea o tematica rock&roll, arata in stilul unui diner american, asa cum nu mai vazusem decat in filme, iar acolo am oprit clipele, jucandu-ne cu aparatul foto al Teodorei, care este responsabila pentru cea mai mare parte a pozelor de mai jos si careia, inca o data, ii multumesc enorm.
Ceva ce, cred eu, ca este demn de mentionat este faptul ca oamenii, indiferent de oras, erau extrem de primitori si de buni, te ajutau cu tot ce puteau – singura diferenta sesizabila intre locuitorii dintre cele doua orase a fost accentul care era mult mai greu de descifrat in Glasgow. Mereu ma impotoleam in dialogurile de la casele de marcat ale magazinelor. =))
Scotia va ramane mereu cu mine, iar daca voi avea sansa sa ma intorc in Glasgow la studii, nu voi uita niciodata prima mea excursie pentru care sunt atat de recunoscatoare, pentru ca m-a facut sa ma indragostesc iremediabil de aceasta tara. Acum, cand vorbesc cu prietenele mele despre Scotia, ne referim la ea ca la „tara noastra”(de suflet), pentru ca fiecare, atat de diferite fiind, am descoperit totusi cate ceva in care sa ne regasim pe cont propriu, dar si cate ceva care sa ne intareasca prietenia in grup. Iar daca stau sa ma gandesc, chiar imi da senzatia aceea de acasa. Ati simtit asta vreodata calatorind, ati gasit, undeva, departe, o tara pe care sa o simtiti ca pe acasa?
