Cum sa mai scapam de telefon

Vi s-a intamplat vreodata sa va treziti ca ascultati discutiile necunoscutilor pe langa care treceti zi de zi, fie din tramvai sau din autobuz, fie din mall sau de pe banca alaturata din parc? Cateodata ajung sa cred ca as putea chiar sa fiu prietena cu unii dintre ei. Poate ca este ceva in neregula cu mine, dar mie mi se intampla des, mai ales in ultima perioada…

Este un fapt dovedit stiintific ca mult mai mult de jumatate dintre persoanele care calatoresc cu metroul isi utilizeaza telefonul pe intreg parcursul calatoriei lor. Mi se intampla sa fac asta, de multe ori chiar. Si nu am realizat asta cu adevarat pana cand mama mea mi-a atras atentia in legatura cu ce faceam. Atunci am inventat ca un joc, sa numaram cate persoane care stau cu ochii in gadgeturi putem numara. La inceput mi s-a parut chiar amuzant, dar pe masura ce numarul crestea ingrijorator de mult, am realizat ca nu era doar un joc, ci ceva mult mai mult, mai mare si mai important de atat.

Intr-adevar, stam cam mult pe telefoanele mobile. Dupa ce am vazut si am acceptat problema la mine, ei bine, abia atunci am inceput sa ii vad si pe ceilalti, pe prietenii mei, pe necunoscutii de pe strada – pe toti, dependenti de telefoane, incapabili sa isi ia privirile din fata ecranului luminos.

Nici macar nu stiu pe cine ar trebui sa dam vina: pe parinti, pe noi, pe societatea in care traim? Am ajuns la o concluzie personala care afirma faptul ca, in ciuda faptului ca este vina noastra, nu este vina nimanui! Ne-am dezvoltat. Am evoluat! Au avut loc noi descoperiri, descoperiri extraordinare, in toate domeniile, ce ne-au imbunatatit si ajutat viata in atat de multe feluri! Toate aceste tehnologii de azi au fost inevitabile, iar acum nu ne putem debarasa de ele, deoarece ne sunt atat necesare (majoritatea, cel putin). Este ca si cum cineva ar compune cel mai frumos cantec din lume. Un cantec care ar vindeca boli doar ascultandu-l si care ar face toti oamenii de pe planeta sa treaca prin viata fericiti. Un cantec care ar schimba viata in bine atator persoane, dar compozitorul l-ar pastra doar pentru el. Nu ar fi, aproape, un pacat?

Nu cred ca vreun copil nascut inainte de anii ’90 ar fi putut macar sa viseze la tot ce exista astazi. Toata tehnologia, toate gadgeturile, toate sunt ca magia; dependentele, insa, sunt niste efecte secundare ce au venit odata cu uzul ei in exces.

Revenind la primul paragraf al articolului, pentru ca nu vreau ca astea sa fie doar vorbe, va voi dezvalui ce „remedii” am inceput sa aplic in viata de zi cu zi, pentru a contracara „efectele secundare” ale telefonului folosit in exces. Sunt lucruri extrem de marunte, dar care, in timp, sper sa aiba un efect pozitiv asupra stilului meu de viata (sau macar sa il imbunatateasca):

• Nu folosesc zilnic mijloacele de transport in comun, ceea ce mie imi usureaza probabil sarcina, dar folosesc saptamanal metroul. Calatoriile mele cu metroul obisnuiau sa fie toate la fel – cu ochii in ecranul telefonului de la urcarea in tren pana la coborare -, dar in jurul meu se intamplau multe lucruri pe care le ratam. Oameni atat diferiti merg zilnic cu metroul. Am inceput sa fiu mult mai atenta la ei, la ceea ce spun, la ceea ce poarta, dar nu judecandu-i, ci admirandu-i si intrebandu-ma ce batalie poarta ei in interiorul lor, poate chiar dandu-mi cu presupusul spre ce destinatie se indreapta. Poate ca unii merg la serviciu, altii la un meeting in care vor lupta pentru protectia mediului. Cine stie?
• Am in permanenta macar o carte descarcata in telefon, iar de la un timp am inceput chiar sa le port si fizic la mine, pentru ca atunci cand am de stat degeaba, in loc sa stau pe facebook, de unde ma deconectez destul de greu (si la propriu si la figurat), pot sa citesc cateva pagini din cartea care imi place.
• Nu intotdeauna, dar cateodata, atunci cand ies cu prietenii mei, in loc sa fim cu mintea in doua locuri, facem un turn din telefoanele noastre, astfel suntem cu totii mult mai implicati in discutie si ne simtit mult mai bine. Exista si o parte a doua a acestui remediu, care spune ca cel care isi ia primul telefonul face cinste la urmatoarea iesire, dar mai trecem cu vederea… :))

Nu am scris acest post ca sa judec pe nimeni si pe nimic, cu atat mai putin sa laud si sa ridic in slavi, insa aceasta este o problema cu care se confrunta atatia adolescenti, copii, chiar si adulti, nu doar din tara noastra, ci de pe intreg globul.

Sper ca am putut, daca nu sa va dau cateva idei prin care se poate evada, incet-incet, din dependenta fata de telefon, macar sa fi reusit sa va fac sa intelegeti ca, pentru fiecare dependenta sau efect secundar, exista un remediu. Si ca nu trebuie sa ne dam batuti! Fiecare dintre noi are remediul lui, special pentru el, pentru ca nu exista doi ca noi niciunde, dar poate ca si sugestiile mele v-au fost de folos. Important este sa nu renuntam sa luptam pentru ce e bine pentru noi!

Va astept parerile! 🙂