„Geniul n-are moarte, dar n-are nici noroc” – acesta este un citat de-al lui Eminescu care mi se pare mai mult decat potrivit, in raport cu ceea ce urmeaza sa va povestesc si, intr-un final, sa va rog, ca de la prieten la prieten, ca de la suflet la suflet. Este un citat pe care sper sa reusim sa il contrazicem impreuna…
Ceea ce urmeaza sa scriu este o poveste trista cu copii geniali, copii pe care sunt mandra sa ii am ca prieteni. Este un reportaj facut impreuna cu Alice Nastase Buciuta, mama mea. Dupa ce l-am scris si l-am publicat pe www.revistatango.ro, am realizat cu cata bucurie si iubire l-am facut, dar mai ales cu cat de multa speranta… „Se aseamana cu paginile dintr-un jurnal”, mi-am spus, mai tarziu, realizand ca aceasta pagina, acest blog, este chiar jurnalul meu. Jurnalul Ilonei.
Toate astea fiind spuse, sau scrise, cum imi mai atrag atentia prietenii, va las sa va dati seama despre ce este vorba…
Trei echipe de copii bucureșteni talentați, deștepți, creativi au ocupat primele trei locuri la faza națională a concursul Odyssey of the Mind, așa-numita Olimpiadă a Minții. Este un program care adună cei mai bine pregătiți, mai spontani și mai creativi tineri din întreaga lume, invitându-i la o competiție captivantă, în care cunoștințele teoretice sunt aplicate în practică, în care sunt premiate creativitatea, pregătirea anterioară, dar și spontaneitatea, umorul, talentul actoricesc și, desigur, stăpânirea la perfecție a limbii engleză, pentru că în toată lumea concursul se desfășoară în limba în care a fost înființat.
Alte state investesc mii și mii de euro în pregătirea elevilor care participă la Odiseea Minții. Însă în România, nici Ministerul Educației, nici societatea civilă n-au timp, n-au bani, n-au loc pentru a sprijini performanța.
Anul acesta, echipele ocupante ale locurilor doi și trei în competiția românească au reușit, prin câte-un părinte mai înstărit, prin câte-un sponsor, prin câte un noroc, prin câte-un efort supraomenesc să găsească bani pentru a putea merge la Gdansk. Cei care sunt pe punctul de a renunța, din lipsă de fonduri, sunt chiar cei mai buni dintre ei, ocupanții locului întâi.
Sunt șapte tineri, într-o echipă care se numește, cu tâlc, cu umor, sau poate doar cu naivitate, Six Stars, în dorința de a sublinia că cele șase legături pe care le formează între ei, în echipă, contează mai mult decât individualitatea. Niciunul dintre copii nu provine din familie bogată, deși majoritatea părinților sunt intelectuali. În plus, doi dintre componenții echipei sunt frați, deci pentru părinții lor e încă și mai greu să suporte cheltuielile unei asemenea deplasări. Ei sunt Ionuț Alexandru/Andu Stănescu (15 ani), Valentina Popa (16 ani), Sara Rebeca Ban (16 ani), Vlad Florea (15 ani), Radu Florea (15 ani), Adelina Sima (15 ani) și Arina Dumitru (15 ani).
O parte dintre ei s-au resemnat că nu vor pleca. Alții se zvârcolesc între speranță și disperare, convinși că trebuie să facă, încă, tot ce e omenește posibil, pentru a strânge banii de care au nevoie până pe 15 aprilie, după care se intră în ultima etapă a organizării marelui concurs continental Odyssey of the Mind de la Gdansk, din perioada 29 aprilie – 4 mai. Nu par neapărat triști, ci mai degrabă stânjeniți, nedumeriți sau din când în când revoltați de ideea că trebuie să ceară bani pentru a putea merge la etapa următoare a unui concurs la care ei au fost atât de buni, încât au uimit și juriul, și asistența, și până și pe ei înșiși, fiindcă nu se așteptau ca, folosind decorul lor creat fără bani, din resturi găsite pe-acasă, cu un copăcel care s-a rupt în timpul scenetei și cu doar câteva luni de pregătire, să câștige atât de clar, de frumos, de detașat.
“Concursul acesta e o poartă deschisă, o șansă pentru noi să cunoaștem alți tineri performeri de vârsta noastră, să ne exersăm creativitatea. E o șansă să practicăm limba engleză și să ne perfecționăm accentul, eu mi-aș dori enorm să mergem! În plus, am format o echipă, ne-am pregătit, am pus suflet”… spune Rebeca.
“Să fi ajuns până aici, dar să ne împiedicăm de niște chestiuni materiale, ar însemna chiar că totul a fost o pierdere de timp, o pierdere de suflet, o pierdere totală de încredere că tinerii vor fi vreodată încurajați să-și folosească creativitatea în țara asta. Concursul ăsta ne-a deschis mințile și o va mai face pentru alte mii de tineri. E o șansă să ieși din gândirea aceea «în cutie», e o competiție care… deschide cutia” intervine Andu.
Îndrăznim să-i întrebăm și despre dragoste, iar ei amuțesc pentru câteva clipe, deși nu sunt genul care să nu-și găsească răspunsurile. Ce planuri de familie, de iubire, de fericire personală își fac?
“Fericirea înseamnă să faci ceea ce-ți place. Noi suntem fericiți în echipa asta, participăm cu drag, învățăm și exersăm împreună. Dacă nu reușim să mergem în Polonia, statul ne ia cu totul această fericire”, completează Rebeca.
“Noi avem planuri să plecăm la studii în străinătate. Dacă ne-am îndrăgosti, o poveste de dragoste s-ar preschimba pentru oricine într-un punct vulnerabil, fiindcă e greu de imaginat că am găsi pe cineva care să plece cu noi la aceeași facultate, în aceeași țară, în același loc. Ar fi prea greu…” își face Valentina curaj pentru o mărturisire care probabil că ne doare mai mult pe noi decât pe ea, copila care nici n-o înțelege cu adevărat.
Într-o țară în care tinerii nu-și pot face planuri pe termen lung, atârnând de plecări către școli mai bune și state străine mai generoase, nici iubirea nu mai are aceleași drepturi. Adolescența nu se mai așază, firesc, sub semnul primelor iubiri, ci sub acela, amar, al primelor renunțări.
Poate că nu le putem reda adolescenților din țara noastră dreptul de-a se îndrăgosti atunci când primăvara își cântă chemările. Dar pe cel de a își urma un vis, de-a mai câștiga încă o etapă a unui concurs la care nu mulți copii ar putea ajunge atât de departe, de a-și mai da o șansă să creadă în fericire, li-l putem dărui, și poate că n-ar fi chiar atât de complicat.
Cei care îi pot ajuta pe Rebeca, Arina, Radu, Valentina, Vlad, Adelina, Andu, cei șapte tineri excepționali, să meargă la etapa europeană a concursului Odyssey of the Mind 2016, pot să facă donații în contul de PayPal făcut pe adresa de email anca.florea@hotmail.com, iar numărul de telefon al Ancăi Florea (mama lui Radu şi a lui Vlad) este 0745173977. De asemenea, donaţiile pot fi făcute şi în contul Fundaţiei Physis 3, cu sediul în Bucureşti, str. Intrarea Licurici, nr. 1, bl. 2, ap. 3, sector 3, cod de înregistrare fiscal 12402079 , cont bancar nr. 2511. A01.0.4416592.0082.ROL.1, IBAN RO.93.RNCB.0082044165920001, deschis la Banca Comercială Română, sucursala Unirea, pe numele Tănase Michaela-Christina, având funcţia de preşedinte.
Un lucru demn de menţionat ar fi faptul că sponsorizarea, ce se face în baza prevederilor Legii nr. 32/1994, poate reduce, după cum prevede Art. 8, baza impozabilă cu suma sponsorizării, în limitele prevăzute de lege. Pentru mai multe detalii sau nelămuriri legate de potenţialul parteneriat puteţi consulta persoanele de contact: coordonatori de proiect Andrei Țuțueanu 0723655804 sau Cristina Ciurea 0747153333.
Reportaj realizat de Alice Năstase Buciuta si Ilona Năstase
Pentru a-l citi integral, dati click aici.
