Vara imi umplu sufletul cu muzica
de Ilona NăstaseVara asta parca nu am stat locului nicio clipa. La inceputul verii, dupa ce am sustinut examenele din cadrul Evaluarii Nationale, am fost admisa in Colegiul ..
Vara asta parca nu am stat locului nicio clipa. La inceputul verii, dupa ce am sustinut examenele din cadrul Evaluarii Nationale, am fost admisa in Colegiul ..
Iubesc pokemonii, mereu mi s-au parut niste creaturi adorabile, i-am considerat prieteni, niste prieteni nascuti din imaginatia unui creator indepartat, ..
Astazi, 18 iulie 1976, acum exact 40 de ani, Nadia Comaneci a reusit ceva ce pana atunci se credea imposibil – a obtinut 10 curat la Jocurile Olimpice. ..
Eu sunt unul dintre copiii cau au rezolvat greșit diagrama de la punctul 6 din Evaluarea Națională la matematică. Mi-a fost foarte rușine pentru asta. ..
M-am simțit întotdeauna bine atunci când am fost lăsată să decid singură și să îmi asum răspunderea pentru ceea ce fac. Iar faptul că, de curând, ..
Am fost ieri la grădinița Bambi Step by Step, la aniversarea de 15 ani a celei mai iubite grădinițe din lume. Cel puțin eu așa o consider, pentru ..
A fost nevoie de trei grădinițe ca să mă facă să mă întreb dacă grădinița chiar este un loc atât de frumos şi de vesel precum spune lumea… ..
La ce vârstă îmbătrânesc oamenii? Zilele trecute am vazut un filmulet in care aceasta intrebare le era adresata mai multor tineri: „Incepand ..
Vi s-a intamplat vreodata sa va treziti ca ascultati discutiile necunoscutilor pe langa care treceti zi de zi, fie din tramvai sau din autobuz, fie din mall ..
Sunt o impatimita a filmelor! Vizionarea unui film, fie dintr-un varf de pat, infofolita intr-o patura calduroasa, fie de pe scaunul spectatorului dintr-un ..